Astăzi, 12 octombrie 2021 compania aeriană Air Moldova prezintă noua uniformă a echipajului de zbor.
Uniforma nouă este de culoare albastră și include piese vestimentare noi.
Astfel, însoțitorii de bord vor purta în premieră veste în timpul deservirii pasagerilor și pantaloni în sezonul rece.
Un element cheie este eșarfa însoțitoarelor de bord și cravata bărbaților, care includ în sine culorile tricolorului și elemente tradiționale stilizate precum este Pomul Vieții, brandul de ţară al Republicii Moldova.
Uniforma nouă a fost elaborată de brandul autohton Nikita Rinadi în frunte cu creatoarea Nadya Gudumak:
“Noua imagine Air Moldova este, de fapt, cartea de vizită a ţării noastre.
În calitate de designer, am vrut cu tot dinadinsul să transmit că oamenii noştri sunt frumoși, atât la sulfet, cât la chip şi port!
Uniformele Air Moldova sunt, din acest moment, de culoare albastră şi nu am ales întâmplător această nuanţă.
Astfel, am vrut să arătăm, odată în plus, calmul specialiştilor noştri, încrederea în timpul serviciului și desigur culoarea albastră este asociată cu cerul, iar munca acestor oameni minunaţi este la sute de kilometri distanță de sol. Sunt sigură că noua uniformă va aduce o valoare în plus, ca imagine, întregii noastre țări în ochii turiştilor!”
Noua uniformă este prezentată în contextul implementării planului de modernizare și dezvoltare a companiei Air Moldova.
“Uniforma nouă este un proiect la care echipa Air Moldova a lucrat intens. Deși suntem în plină pandemie iar companiile aeriene la nivel mondial au fost afectate dur, totuși am hotărât să facem acest pas pentru a oferi pasagerilor noștri încredere în viabilitatea companiei noastre. Air Moldova este în continuă dezvoltare pentru a asigura servicii de transport aerian confortabile și sigure pentru fiecare pasager.“
Alexandru Ceban, director general Air Moldova.